Niciodata nu am fost pasionata de poezie, nu m-a atras si pace. Dar prin a8a am citit un poem , care a trezit in mine sentimente, senzatii, de toate. Am uitat si cum se numea si cine l-a scris. Azi l-am gasit.

De va veni  la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta… Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii:
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii…

Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?…

Cantece IV, de Octavian Goga. Poezie care mi-a facut ochii sa lacrimeze amar, care mi-a calauzit pasii catre capacitate. Nu mai au sens cuvintele. Fiecare din noi percem diferit un roman, o poezie, o scriere, ce sens ar avea sa fac eu comentariul prin filtrul inimii mele? Va las pe voi sa vedeti daca si voua va straneste senzatii nebanuite.